De mic copil mi-am dorit sa scriu o carte cand voi fi mare. Am inceput sa scriu astazi, dar nu o carte...si am inceput sa scriu azi nu pentru ca brusc mi-am dat seama ca sunt destul de mare, ci pentru ca m-am plictisit cumplit sa astept marele subiect. In anul 2009 nu se intampla nimic. Unii au avut parte de razboaie, de vremuri in care marile iubiri schimbau destine, au avut probabil modele de urmat. In anul in care m-am hotarat eu sa scriu nimic din ceea ce nu a fost discutat deja nu mi se pare de importanta majora. Despre ce sa scriu? despre alegerile electorale, despre criza economica? Inca nu cred ca asta ar putea face subiectul vreunui roman, poate doar al vreunui manual de istorie sau a vreunui film prost.
Anul 2009 nu inseamna nimic. Lumea asta s-a rupt complet de frumos. Inconjurat de oameni al caror unic scop este castigul material nu imi ramane altceva decat sa ies din randul lor si sa ma uit sau sa fiu altfel.
Inceputul- 4 ian. 1985: frig. Deja regret. printre scancete gandesc ca ar trebui sa continui, trebuie sa fie ceva frumos in locul asta rece si neprietenos. Nu ne nastem tabula rasa- eu cand m-am nascut stiam deja despre estetica splendorii a lui Thomas D'Aquino, asta daca nu traisem intr-o viata anterioara in Italia secolului al XII-lea.
Dupa cum am spus, m-am hotarat sa vad partea frumoasa a lucrurilor. Si cum faceam eu acest exercitiu de vointa aflu ca urmau sa vina primii vizitatori, urma sa imi cunosc familia. Cand le-am vazut fetele crispate am uitat imediat de Thomas D'Aquino si de teoriile sale si mi-am dorit si eu, ca toti oamenii, sa am o oglinda, sa inteleg de ce ii sperii pe toti. Am aflat mai tarziu ca in locul unui bebelus simpatic, familia mea a descoperit ceva asemanator unui pui de maimuta, fara blana, darcat se poate de visiniu. Visiniul s-a transformat in grena din cauza plansului cand mi-am dat seama cat de nefiresc aratam.
Nu, nu m-au lasat la maternitate daca la asta va asteptati. M-au luat acasa, unde treptat am capatat o culoare fireasca, dar dezamagirea m-a facut facut sa refuz sa vorbesc. Si n-am vorbit deloc cativa ani, pana cand spiritul meu justitiar de bebelus si-a spus ca nu se merita. Si m-am apucat si eu de vorbit, ca sa intru in randul celor aproximativ 7 miliarde de fiinte asemanatoare.
Am facut aceasta introducere pentru a va spune ca da..viata este o supradoza de papadii!
Anul 2009 nu inseamna nimic. Lumea asta s-a rupt complet de frumos. Inconjurat de oameni al caror unic scop este castigul material nu imi ramane altceva decat sa ies din randul lor si sa ma uit sau sa fiu altfel.
Inceputul- 4 ian. 1985: frig. Deja regret. printre scancete gandesc ca ar trebui sa continui, trebuie sa fie ceva frumos in locul asta rece si neprietenos. Nu ne nastem tabula rasa- eu cand m-am nascut stiam deja despre estetica splendorii a lui Thomas D'Aquino, asta daca nu traisem intr-o viata anterioara in Italia secolului al XII-lea.
Dupa cum am spus, m-am hotarat sa vad partea frumoasa a lucrurilor. Si cum faceam eu acest exercitiu de vointa aflu ca urmau sa vina primii vizitatori, urma sa imi cunosc familia. Cand le-am vazut fetele crispate am uitat imediat de Thomas D'Aquino si de teoriile sale si mi-am dorit si eu, ca toti oamenii, sa am o oglinda, sa inteleg de ce ii sperii pe toti. Am aflat mai tarziu ca in locul unui bebelus simpatic, familia mea a descoperit ceva asemanator unui pui de maimuta, fara blana, darcat se poate de visiniu. Visiniul s-a transformat in grena din cauza plansului cand mi-am dat seama cat de nefiresc aratam.
Nu, nu m-au lasat la maternitate daca la asta va asteptati. M-au luat acasa, unde treptat am capatat o culoare fireasca, dar dezamagirea m-a facut facut sa refuz sa vorbesc. Si n-am vorbit deloc cativa ani, pana cand spiritul meu justitiar de bebelus si-a spus ca nu se merita. Si m-am apucat si eu de vorbit, ca sa intru in randul celor aproximativ 7 miliarde de fiinte asemanatoare.
Am facut aceasta introducere pentru a va spune ca da..viata este o supradoza de papadii!
No comments:
Post a Comment