Cand se face liniste, prea liniste, scap un pahar pe jos pentru a nu ma mai simti atat de singura. De ce? Pentru ca cioburile aduc noroc? Nu! Nu superstitiile imi alunga linistea ori singuratatea, ci dorinta de a simti ceva viu, undeva in preajma fiintei mele. Paharul spart nu ma scapa de singuratate, mai mult ma sperie, zgomotul de sticla sparta ma face sa ma simt mai ... da, si mai singura; si, mai mult decat atat, imi dau seama cat de rau e sa nu ai cu cine vorbi, sa nu fie nici un suflet langa tine, un om ai carui pasi sa ii auzi in preajma ta, al carui ras sau plans sa alunge linistea din casa. Muzica nu e de ajuns, e aceeasi mereu, o data ascultat un cantec el va ramane acelasi vesnic; vreau ceva imprevizibil. Paharul spart e mult mai imprevizibil decat muzica- cioburile sale sunt mereu diferite, precum melcii slefuiti de mare.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment