Niciodata n-am inteles de ce un fluture, o gaza sau o musca, o data intrate intr-o camera nu mai gasesc niciodata drumul inapoi spre libertate. Raman prizoniere acolo, se zbat...se zbat si mor. E la fel si in cazul oamenilor? Si noi o data plecati pe un drum nu ne mai putem intoarce niciodata? De ce o decizie simpla ne face proprii nostri prizonieri? Aparentul nostru univers este doar un pahar intors cu gura in jos. Cum am putea crapa paharul acesta, sticla asta ce ne tine prizonieri? Durerea adevarata nu vine din faptul ca nu putem parasi locul acela, ci din faptul ca sticla e transparenta; putem vedea cu usurinta ce e dincolo de granita. Ooo, cat de fericiti am fi daca sticla ar fi mata, daca nu ar fi atat de usor de intrezarit adevarul! Un univers opac e tot ce imi doresc. Nu vreau sa fiu un astfel de prizonier! Va rog, vopsiti cu negru marginile vietii mele si umblati doar cu manusi; n-as vrea nici o crapatura in paharul acesta. Vopsiti-mi, va rog, universul si umblati "doar pe partea carosabila a sufletului meu"! Da, imi place sa dau citate pentru ca... pentru ca ele ma scapa de nestiinta.
No comments:
Post a Comment